Un articol controversat si nelipsit in orice
casa… Este acel obiect care uneori ne face fericiti iar alteori ne deranjeaza
prin sinceritatea sa.
Este poate cel mai folosit obiect din casa fara ca totusi
sa ii acordam importanta reala pe care o are. Dar stim oare ce ne arata in
fiecare zi cand o privim? Pentru unii raspunsul poate fi simplu si banal: “pe
mine”.
Dar ce inseamna aceasta mai exact? Arata ce simti, ce crezi, ce
gandesti, ce haine porti sau pur si simplu cum arati?
Oglinda este reflexia
realitatii. Arata cine esti.
Ea, oglinda stie sa ne arate cine suntem, dar noi
stim sa vedem?
Ce vedem cand privim in oglinda?
Care este primul lucru la care
privim?
Majoritatea oamenilor isi privesc chipul, dar nu mai privesc apoi si
restul corpului, altii privesc poate fugitiv, sa se asigure ca hainele stau
bine…
Privesc imaginea pe care si-o creeaza pentru exterior, privesc hainele pe
care le imbraca si care transmit un mesaj celorlalti: azi sunt trist, azi sunt
vesel, azi am speranta si culoare in viata mea, sau azi vreau doar sa fiu
lasat in pace…
Uneori iubim oglinda- atunci cand ne arata ca suntem frumosi,
eleganti , cu haine impecabile.
Alteori insa este singurul obiect pe care nu
l-am vrea prin preajma, pentru ca ne obliga sa vedem ce nu ne place la noi-
urmele multor nopti nedormite, toate visele si sperantele neimplinite, anii
trecuti in viteza in care am uitat sa ne acordam atentie.
Suntem obinuiti sa
privim cu ochi critici imaginea noastra in oglinda, sa vedem tot ce nu ne place
la noi si sa fim admirativi cu ceilalti din jur.
La unii ne plac anumite
lucruri, iar pe altii ii respingem. Arareori apreciem sau respingem pe cineva
pentru cine este, ci pentru ceea ce ni se pare ca este. Se intampla asta pentru
ca atunci cand privim la ei vedem ceva din noi: ceva ce ne place, sau ceva ce
respingem, nu acceptam la noi. “Imi place cum arata” gandim si in interiorul
nostru se simte: “as vrea sa arat si eu la fel” , “nu-mi place cum arata”
inseamna “eu nu as accepta sa arat asa”.
Asadar si cei din jurul nostru sunt ca
niste oglinzi pentru noi. Daca avem o zi buna, vom observa in jurul nostru mai
mult oameni bucurosi, dar daca suntem suparati si tristi, lumea ne va parea
ostila.
La fel ca si oglinda noastra de acasa: daca ne-am trezit multumiti sau
ne pregatim cu bucurie pentru un eveniment, oglinda sigur ne va arata
frumusetea din noi. Daca insa cautam in ea bucuria pe care nu o simtim, atunci
ni se va parea ostila.
Oglinda este prietenul nostru sincer, cel care stie
uneori mai bine decat noi daca ne este bine sau nu.
Poate fi chiar aliatul
nostru de incredere daca o respectam si ii acordam respectul bine-meritat. Pana
la urma, ea nu ne judeca, nu ne critica, nu ne pune etichete, nu ne spune ce sa
facem sau nu, tot ce face este sa ne arate pe noi asa cum suntem.
Tu ce vezi azi in oglinda?
Psiholog Elena Ranga