Exista o traditie pe cale de disparitie din
pacate: cititul povestilor la culcare.
Datorita evolutiei sociale aud tot mai
des de parinti care isi pun copiii sa vizioneze filme pe baza basmelor,
asteptand ca acestia sa inteleaga singuri sensul lor, sau chiar mai rau, doar
pentru a sta cuminti.
Mai mult decat atat, basmele, povestirile sunt inlocuite
de desene animate moderne care nu contin o structura logica sau ofera modele de
comportament dezagreabile.
De cele mai multe ori, pentru parintii este
foarte dificil sa isi gaseasca resursele si timpul necesar pentru a le citi
copiilor basme in care nu mai cred nici ei… Cand vorbesc despre “resurse” ma
refer la disponibilitatea emotionala, deschiderea, rabdarea, dorinta de
impartasire, de a explica, de a ajuta copilul sa creada si sa simta basmul, sa
ii transmita mesajul mai putin concret, realist si simplist.
Acest ritual nu este o pierdere de vreme, el are
mai multe semnificatii si beneficii atat pentru parinte cat si pentru copil. El
nu presupune doar o lecturare fortata pentru a face copilul sa stea linistit si
sa adoarma. Este poate cel mai important moment de impartasire emotionala in
care copilul se simte important, securizat, dorit, iubit, in atentia
parintelui. In astfel de momente copilul se lasa purtat pe aripile imaginatiei
si magiei impreuna cu parintele, gaseste intrebari si raspunsuri la
problematici din viata reala care doar asa isi gasesc contextul sa fie spuse.
Basmul in sine nu este doar o insiruire de
evenimente fantasmatice fara aplicabilitate in viata reala, ci dimpotriva. In
lumea copilului basmul are mai mult sens decat lumea reala. Pare curios, nu? Si
totusi, toate basmele si povestile traduc conflicte psihice si emotionale pe
care atat copilul cat si adultii le traiesc in realitate: vanitate, invidie,
lacomie, etc.
Pentru copil lumea reala pare complicata si
incalcita, el neavand capacitatea sa inteleaga (chiar daca pare ca intelege)
dinamica maturilor. Ceea ce copilul intelege la nivel intuitiv mai mult decat
logic este lupta dintre bine si rau si ceea ce ii face fericiti pe parinti.
Tocmai de aceea vedem copii care adopta comportamente tipice maturilor si mai
putin copilariile specifice varstei- nu pentru ca ar intelege cognitiv si ar
alege, ci pentru a-si multumi parintii.
Basmele sunt calea catre interiorul neexplorat al
copilului, catre Sine, acolo unde el are nevoie cu adevarat sa se cunoasca si
sa-si inteleaga emotiile, sa stie ce sa faca cu ele. Rolul psihologic al
basmului este acela de a rezolva conflictele dintre fortele pozitive si
negative din Sine. Basmele rezolva astfel de lupte oferindu-le copiilor o scena
pe care ei sa-si poata juca si rezolva conflictele interioare. Cand copilul
asculta un basm, el regaseste (in mod inconstient) in personajele din poveste
parti din el insusi.
Astfel, basmele scot la suprafata emotii,
ganduri, credinte puternice intr-o maniera placuta, distractiva si fascinanta.
Evenimentele din basme nu sunt reale, insa conflictele pe care acestea le
acceseaza in trairea copilului sunt reale si mai mult decat atat, fac parte din
viata lui de zi cu zi.
Basmele ofera atat o noua perspectiva cat si o
strategie de rezolvare a temerilor si confuziilor interioare. Prin intermediul
povestilor copilul invata ca nu este nevoie sa treaca prin viata ca o victima
pasiva, ci ca poate lua atitudine, se poate exprima, poate cere si poate regla
relatii disfunctionale din viata lui. El afla ca se poate confrunta cu fortele
interne care ii ameninta sentimentul a ceea ce este si locul lui in lume.
Orice basm, ca si cresterea umana are patru
etape:
1. Traversarea – presupune identificarea dilemei
si cautarea unei solutii intr-un peisaj nefamiliar. Fiecare traversare contine
ca mesaj psihologic idea ca pentru a creste, pentru a ne dezvolta trebuie sa
exploram, sa experimentam, sa riscam;
2. Intalnirea – in toate basmele exista
personajul rau (de cele mai multe ori vrajitoarea) care trebuie confruntat.
Confruntarea cu personajul rau presupune indeplinirea de sarcini ce par
imposibile si este trait ca un chin, o suferinta. Intalnirea cu personajul
malefic din poveste obliga copilul sa se confrunte cu tendintele hedonice din
el insusi, punandu-le pe seama trasaturilor concrete ale vrajitoarei.
Confruntarea cu vrajitoarea devine astfel un act de autorecunoastere, o
modalitate prin care copiii sunt pusi sa admita parti din ei care altfel ar fi
negate si ignorate.
3. Victoria – daca cel mic vrea sa infranga
impulsurile inopportune si nesanatoase, vrajitoarea trebuie sa moara. Doar prin
moartea ei are siguranta ca partile “rele” ale Sinelui sunt infrante si ca cele
bune inving. Moartea vrajitoarei
anunta victoria virtutii asupra viciului.
4. Sarbatorirea – ea da certitudinea victoriei
binelui, sentimentul de siguranta si incredere. De fiecare data cand
vrajitoarea moare, increderea celui mic in capacitatea sa de a-si invinge
indoielile este refacuta ca prin farmec si el devine capabil sa isi exploreze
potentialul latent.
Basmele nu sunt bune doar pentru copii ci si
pentru maturi in egala masura. De fiecare data cand recitim sau ascultam un
basm putem intelege ceva nou. Despre noi si despre lume. Ele au marele avantaj
de a asigura accesul catre lumea noastra interioara la orice varsta. Sa schimbi
perspectiva este cea mai buna cale de a depasi un blocaj.
Insotind copilul (fie el biologic sau interior)
in calatoria catre necunoscut putem intelege durerile, temerile, confuziile,
conflictele pe care avem nevoie sa le rezolvam. Calatoria poate fi
inconfortabila, oscilanta, uneori confuza si tematoare, insa merita sa mergem
inainte pentru a ajunge in final la intalnirea cu noi insine dintr-o pespectiva
noua, imbunatatita.
Psiholog
Elena Ranga