A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai
povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau
urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau,
înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de
oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;
De când se scria musca pe părete,
Mai mincinos cine nu crede.
A fost odată într-o ţară un balaur
mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea
numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în
case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea
aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica
balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape
Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert.
Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră
ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate
sunt în deşert, hotărî ca să dea pe alţii… la atîtea iznoave.
Iară după ce se duse vestea în ţară,
mai mulţi voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă şi să mântuiască ţara
de un aşa balaur înfricoşat. Ei se înţeleseră între dânşii ca să facă un foc la
marginea cetăţii, care era mai apropiată de locul unde trăia balaurul, şi în
care cetate era şi scaunul împărăţiei, şi acolo să stea să privegheze pe rând
câte unul, unul, pe când ceilalţi să se odihnească; şi ca nu cumva cela ce ar
fi de pândă să doarmă şi să vie balaurul să-i mănânce d-a gata, făcură legătură
ca cela care va lăsa să se stingă focul să fie omorât, drept pedeapsă daca va
dormi când ar trebui să fie deştept.
Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde, pui de
român, ştii colea, care auzise de făgăduinţa împăratului şi venise să-şi
încerce şi el norocul.
Porniră, deci, cu toţii, îşi aleseră un loc aproape de
groapă şi se puseră la pândă. Pândiră o zi, pândiră două, pândiră mai multe
zile, şi nu se întâmplă nimic. Iară când fu într-una din zile, cam după
asfinţitul soarelui, pe când era de rând viteazul nostru să pândească, ieşi
balaurul din groapă şi se îndreptă către voinicii cari dormeau pe lângă foc.
Viteazului care priveghea, i se făcuse inima cât un purice, dară,
îmbărbătându-se, se repezi, şi unde se aruncă, măre, asupra balaurului cu sabia
goală în mână, şi se luptă cu dânsul, până îi veni bine şi hârşt! îi taie un
cap, hârşt! şi-i mai tăie unul, şi aşa câte unul, câte unul până îi tăie şase
capete. Balaurul se zvârcolea de durere şi plesnea din coadă, de te lua fiori
de spaimă, viteazul nostru însă se lupta de moarte şi obosise, iară tovarăşii
săi dormeau duşi.
Dacă văzu el că tovarăşii săi nu se deşteaptă, îşi
puse toate puterile, se mai aruncă o dată asupra grozavului balaur şi-i tăie şi
capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, şi
curse, şi curse, până ce stinse şi foc şi tot. Acum ce să facă viteazul nostru,
ca să nu găsească focul stins, când s-or deştepta tovarăşii lui, căci legătura
lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai
întâi şi scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân şi iute, cum
putu, se sui într-un copaci înalt, şi se uită în toate părţile, ca de va vedea
undeva vro zare de lumină, să se ducă şi să ceară niţel foc, ca să aţâţe şi el
pe al lor ce se stinsese.
www.gradinite.particulare.ro : gradinite - constanta:gradinite de stat din constanta,gradinite particulare constanta,crese constanta, scoli constanta,after school constanta,loc de joaca constanta,teatru pentru copii constanta,club de dans in constanta,clovn constanta,petreceri constanta,librarie in constanta
www.gradinite.particulare.rova prezinta: gradinite constanta,gradinite private constanta,gradinite particulare constanta,gradinita constanta, gradinita privata constanta,gradinita particulara constanta,scoala constanta,scoli constanta,summer school constanta,after school constanta, centru educational constanta,cresa constanta,crese constanta,loc de joaca constanta,centru de studiu constanta,ateliere de creatie constanta,atelier de creatie constanta,limbi straine pentru copii constanta,work shop constanta,meditatii copii constanta,muzica copii constanta,pictura copii constanta
Pe site www.gradinite.particulare.ro gasiti detalii despre:Centru educational Constanta pentru copii de la 1 an , Gradinite din Constanta - Gradinite particulare din
Constanta: Gradinita Cambridge Constanta, Gradinita Colibri Constanta, Gradinita Gamex, Gradinita Casuta din Padure, Cresa Gradinita Kitybity, Gradinita
Casuta cu povesti Constanta, Gradinita Spectrum Constanta, Gradinita La Nouvelle Generation Constanta, Gradinita Brancoveneasca Constanta,Gradinita Champions Constanta, Gradinite cu program de vara Constanta- Gradinita de vara Micul Brancovean din Constanta, Gradinite cu program saptamanal Constanta,Gradinite din Constanta - Gradinite de stat din Constanta - gradinite cu program normal Constanta,gradinite cu program prelungit Constanta, Scoli din Constanta - Scoli particulare din Constanta: Scoala Brancoveneasca Constanta, Scoala
Petre Ispirescu Constanta, Scoala Cambridge Constanta, Scoala Spectrum Constanta, Scoala La Nouvelle Generation Constanta, Scoala Primara Particulara Colibri Constanta,Scoli de vara Constanta:Scoala de vara Micul Brancovean Constanta Locuri de joaca din
Constanta:Loc
de joaca
Strumfii
Land Constanta, Loc
de joaca Kiddy Dady Constanta After school din Constanta: After school
Paradisul Verde al copiilor Constanta, After
school Little Kids Constanta, Sezen Stil Constanta, After school Clubul Istetilor Constanta, After school Scoala Brancoveneasca Constanta,after school Constanta.Crese din Constanta, Animatori pentru petreceri din Constanta: Clovnul Sica si
trupa Ciresarii Constanta,clovn Constanta Club de dans Constanta Black
Sea – stiinta miscarii pentru copiii
dumneavoastra Cabinet terapii alternative Constanta: Biorezonanta,Medicina
estetica Timp liber: Program teatru pentru copii, Poezii pentru copii, Povesti
pentru copii Cantece pentru copii, Poze de colorat pentru copii, Evenimente,Spectacole,
Concerte. Papusi pentru copii Aradeanca,Libraria Constanta-Libraria Brancoveneasca-Sfintii Martiri Brancoveni Constanta.