GRADINITE CONSTANTA
Cele mai bune gradinite particulare
 
  
Cambridge School of Constanta gradinita si scoala Cambridge Constanta
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
”Cel mai mare respect îl datorăm copilului”
 

Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4

Balaurul cu sapte capete partea a 3-a
___________________________________________
 
 
Şi daca dete peste dânşii dormind şi peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satârul de la bucătărie şi-i tăie capetele. Apoi merse la împăratul cu capetele şi i le arătă, fălindu-se că el a făcut izbânda. Iară împăratul daca văzu că se înfăţişează bucătarul curţii cu izbândă, făcu o masă mare, ca să-l logodească cu fie-sa, şi pusese în gând să facă o nuntă, unde să cheme pe toţi împăraţii. Ţiganul arăta la toată lumea hainele sale pe care le umpluse de sânge, ca să fie crezut. Când ajunse viteazul nostru la palat, împăratul cu voie bună şedea la masă, iară cioropina sta în capul mesei pe şapte perne. Cum ajunse la împărat, îi zise voinicul:
- Preaînălţate împărate, am auzit că oarecine s-ar fi lăudat către măria-ta că el ar fi ucis pe balaur. Nu e adevărat, măria-ta, eu sunt acela care l-am omorât.
- Minţi, mojicule, strigă ţiganul îngâmfat, şi poruncea slujitorilor să-l dea afară.
Împăratul, care nu prea credea să fi făcut ţiganul astă voinicie, zise:
- Cu ce poţi dovedi zisele tale, voinicule?
- Zisele mele, răspunse viteazul, se pot dovedi prea bine, porunciţi numai ca mai întâi să se caute daca capetele balaurului, care stau colea la iveală, au şi limbile lor.
- Să caute, să caute, zise bahniţa.
El însă o cam băgase pe mânică, dară se prefăcea că nu-i pasă. Atunci căutară şi la nici unul din capete nu găsiră limbă, iară mesenii înmărmuriră, căci nu ştiau ce va să zică asta. Ţiganul, care o sfeclise de tot, şi care se căia de ce n-a căutat capetele în gură, mai nainte de a le aduce la împăratul, strigă:
- Daţi-l afară că e un smintit şi nu ştie ce vorbeşte.
Împăratul însă zise:
- Tu, voinicule, va să zică ne dai să înţelegem că acela a omorât pe balaur care va arăta limbile.
- Fugi d-acolo, împărate, zise ţiganul care tremura ca varga şi se-ngălbenise ca ceara, nu vezi că calicul ăsta este un deşuchiat, care a venit aici să ne amăgească?
- Cine amăgeşte, răspunse voinicul liniştit, să-şi ia pedeapsa.
El începu apoi a scoate limbile din sân şi a le arăta la toată adunarea, şi de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea şi câte o pernă de sub ţigan, până ce, în cele din urmă, căzu şi el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania.
După aceea voinicul nostru spuse toate câte a păţit, şi cum a făcut de a ţinut noaptea atât de mult timp. Nu-i trebui împăratului să se gândească mult şi să vază că voinicul care vorbea avea dreptate, şi cum era de supărat pe ţigan, pentru mişelia şi minciuna lui cea neruşinată, porunci şi numaidecât se aduse doi cai neînvăţaţi şi doi saci de nuci, legă pe ţigan de coadele cailor şi sacii de nuci şi le dete drumul. Ei o luară la fugă prin smârcuri, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce s-a prăpădit şi ţigan şi tot. În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, şi luă românaşul nostru pe fata împăratului de soţie, şi ţinu veselie mare şi nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l şi în scaunul împărăţiei, iară fata lăcrămă şi mulţumi lui Dumnezeu că a scăpat-o de sluţenia pământului, de harapina spurcată. Eram şi eu p-acolo şi dedeam ajutor la nuntă, unde căram apă cu ciurul, iară la sfârşitul nunţei aduseră un coş de prune uscate să arunce în ale guri căscate.
Iară eu încălecai p-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa.Sfarsit.
 



 
 
_________________________________________________




 
 
Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4

www.gradinite.particulare.ro : gradinite - constanta:gradinite de stat din constanta,gradinite particulare constanta,crese constanta, scoli constanta,after school constanta,loc de joaca constanta,teatru pentru copii constanta,club de dans in constanta,clovn constanta,petreceri constanta,librarie in constanta, biorezonanta constanta,medicina alternativa constanta














Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4













 



 


 

 
  
 
 
 
______________________________
 
 
 
 

 

www.gradinite.particulare.ro va prezinta: gradinite constanta,gradinite private constanta,gradinite particulare constanta,gradinita constanta, gradinita privata constanta,gradinita particulara constanta,scoala constanta,scoli constanta,summer school constanta,after school constanta, centru educational constanta,cresa constanta,crese constanta,loc de joaca constanta,centru de studiu constanta,ateliere de creatie constanta,atelier de creatie constanta,limbi straine pentru copii constanta,work shop constanta,meditatii copii constanta,muzica copii constanta,pictura copii constanta
Pe site www.gradinite.particulare.ro gasiti detalii despre:Centru educational Constanta pentru copii de la 1 an , Gradinite din Constanta - Gradinite particulare din Constanta: Gradinita Cambridge Constanta, Gradinita Colibri Constanta, Gradinita Gamex, Gradinita Casuta din Padure, Cresa Gradinita Kitybity, Gradinita Casuta cu povesti Constanta,  Gradinita Spectrum Constanta, Gradinita La Nouvelle Generation Constanta, Gradinita  Brancoveneasca Constanta,Gradinita Champions Constanta, Gradinite cu program de vara Constanta- Gradinita de vara Micul Brancovean din Constanta, Gradinite cu program saptamanal Constanta,Gradinite din Constanta - Gradinite de stat din Constanta - gradinite cu program normal Constanta,gradinite cu program prelungit Constanta, Scoli din Constanta - Scoli particulare din Constanta: Scoala Brancoveneasca Constanta, Scoala Petre Ispirescu Constanta, Scoala Cambridge Constanta, Scoala Spectrum Constanta, Scoala La Nouvelle Generation Constanta, Scoala Primara Particulara Colibri Constanta,Scoli de vara Constanta:Scoala de vara Micul Brancovean Constanta Locuri de joaca din Constanta:Loc de joaca Strumfii Land Constanta, Loc de joaca Kiddy Dady Constanta After school din Constanta: After school Paradisul Verde al copiilor Constanta, After school Little Kids Constanta, Sezen Stil Constanta, After school Clubul Istetilor Constanta, After school Scoala Brancoveneasca Constanta,after school Constanta.Crese din Constanta, Animatori pentru petreceri din Constanta: Clovnul Sica si trupa  Ciresarii Constanta,clovn Constanta Club de dans Constanta Black Sea – stiinta miscarii pentru copiii dumneavoastra Cabinet terapii alternative Constanta: Biorezonanta,Medicina estetica Timp liber: Program teatru pentru copii, Poezii pentru copii, Povesti pentru copii Cantece pentru copii, Poze de colorat pentru copii, Evenimente,Spectacole, Concerte. Papusi pentru copii Aradeanca,Libraria Constanta-Libraria Brancoveneasca-Sfintii Martiri Brancoveni Constanta.