Pregătirea înscrierii în
învățământul primar 2025
6 martie 2025
Afișarea
circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv
numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ,
inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar
.
Afișarea,
la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există,
sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu
au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea
specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea
organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în
structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării
programului „Școala după școală”, fotografii ale spațiului în care se
desfășoară activitatea la clasa pregătitoare
7 martie 2025
Postarea pe
site-ul centrelor județene de resurse și asistență educațională a modelului de
cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul
primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.019/2024) pentru
evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1
septembrie- 31 decembrie 2025 inclusiv și care:
• nu au
frecventat grădinița din motive legate de boală, lipsa infrastructurii la nivel
local, domiciliul temporar în străinătate
Afișarea
programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE
Postarea pe
site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel
preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de
înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului
educației nr. 4.019/2024) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au
frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie
– 31 decembrie 2025 inclusiv.
7 martie 2025
Anunțarea,
prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acesteia, a
criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în
urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali — sindicate,
consiliul reprezentativ al părinților — după verificarea existenței unor
elemente de discriminare de către consilierul juridic al inspectoratului
școlar și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ.
Anunțarea,
prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acesteia, a listei
documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de
departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi.
10 martie – 27 martie 2025
Evaluarea
dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie
2025 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar
Pentru copiii care au frecventat
grădinița:
• înregistrarea cererilor transmise/depuse
la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de
înscriere în clasa pregătitoare;
• eliberarea/transmiterea către părinte de
către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în
clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.
Pentru copiii care nu au frecventat
grădinița sau au revenit din străinătate:
• înregistrarea de către CJRAE a cererilor
de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc
criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a
copiilor în învățământul primar);
• planificarea de către CJRAE a organizării
evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
• desfășurarea evaluării copiilor de către
CJRAE;
• eliberarea/transmiterea către părinte de
către CJRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa
mare, după caz;
• soluționarea de către comisia județeană
de înscriere a copiilor în învățământul primar a situațiilor excepționale care
necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.
28 martie 2025
Transmiterea
proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele
evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în
grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE către
comisia județeană..
Completarea
și validarea cererilor-tip de înscriere în clasa pregătitoare 2025
31 martie – 6 mai 2025
Completarea
cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutori legal
instituiți/reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care
solicită înscrierea copiilor
Depunerea/Transmiterea
cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită
înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa
pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a
documentelor necesare în copie simplă
Validarea fișelor de înscriere
generate de aplicația informatică
Notă:
Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până
la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de
cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea
unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a
tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior,
precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării
școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență.
Inspectoratele
școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de
învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa
pregătitoare în alte unități de învățământ care au spații disponibile.
Formațiunile de studiu în care sunt cuprinși copii care nu pot fi deplasați sau
care necesită tratament continuu, ca urmare a unor afecțiuni medicale, vor funcționa
în spațiul care să țină cont de susținerea nevoilor de ordin medical.
Prima etapă de înscriere în
învățământul primar 2025
6 mai – 9 mai 2025
Procesarea
de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar
(Comisia națională) a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației
informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție
12 mai – 19 mai 2025
Procesarea
la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de
înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutori legal
instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea
la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile
rămase libere.
Admiterea
sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din
unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de
departajare și validarea de către Consiliul de administrație al unității de
învățământ a listei candidaților admiși în această fază
Marcarea,
în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși
în această fază.
20 mai 2025
Procesarea
de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației
informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror
părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la
o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost
admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru
înscrierea în școala de circumscripție
21 mai 2025
Afișarea în
unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților
înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere în
învățământul primar 2025
22 mai 2025
Comunicarea,
prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a
procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile,
elaborată de inspectoratul școlar Informarea Ministerului Educației și
Cercetării de către Comisia județeană, cu privire la procedura specifică de
repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.
Procedurile vor viza modalități de
comunicare și transfer de documente online, după caz.
23 mai – 29 mai 2025
Depunerea/Transmiterea
cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe
prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către
părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în
etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă
30 mai – 5 iunie 2025
Validarea
cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în
opțiunile privind înscrierea copiilor
6 iunie -11 iunie 2025
Procesarea
la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de
părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura
specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a
celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile
Completarea
în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru
candidații înscriși în această etapă
12 iunie 2025
Afișarea la
fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa
pregătitoare
1 septembrie – 2 septembrie 2025
Centralizarea
și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor
legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă
înscriși la o unitate de învățământ
Soluționarea
de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la
înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul
superior al copilului
3 septembrie 2025
Afișarea la
fiecare unitate de învățământ a listelor cu elevii distribuiți în fiecare clasă
pregătitoare”
Regulile de înscriere la clasa
pregătitoare 2025
Metodologia
de înscriere în învățământul primar în 2025 este aceeași ca și în 2024 și a
fost aprobată prin Ordinul nr. 4.019 din 15 martie 2024.
„Dacă numărul
cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în
afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, se
aplica criterii de departajare generale și specifice, stabilite conform
metodologiei, Art. 10.
Criteriile
generale și specifice de departajare pentru înscrierea la clasa pregătitoare în
2025
a)
existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b)
existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația
copilului în raport cu care s-a instituit o măsură de protecție specială,
potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se
asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c)
existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d)
existența unui frate/unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de
învățământ respectivă.
În cazul în
care numărul cererilor de înscriere din afara circumscripției școlare este mai
mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea
descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de
către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei
dintre criteriile generale, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii
și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile generale.
În caz de
egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de
criterii generale de departajare, se ia în considerare ordinea de prioritate a
criteriilor din metodologie.
Criteriile
specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se
aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale.
Pentru
criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele
doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul
completării/validării cererii-tip de înscriere.
(6)
Criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea de învățământ trebuie
să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație,
indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate,
confesiune, și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate
în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă
spiritul și litera prezentei metodologii. În categoria criteriilor specifice
poate fi cuprins, de exemplu, și criteriul ca unul dintre părinți să aibă locul
de muncă în circumscripția școlară.
În cazul în
care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un
copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este
admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.
Art. 11. —
(1) Criteriile specifice de departajare menționate la art. 10 alin. (5) sunt
elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali —
sindicate, consiliul reprezentativ al părinților/asociația de părinți — și sunt
aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ, după
verificarea existenței unor circumstanțe discriminatorii de către consilierul
juridic al inspectoratului școlar.
(2)
Criteriile specifice de departajare se fac publice, la data menționată în
Calendarul înscrierii în învățământul primar, adică pe 7 martie prin afișare la
sediul unității de învățământ. După această dată, modificarea ori adăugarea
altor criterii specifice de departajare este interzisă”, conform metodologiei.
Sursa
edu.ro
edupedu.ro