___________________________________________________________________________


            Din cele mai vechi timpuri, comunicarea a fost si a ramas una din cele mai importante moduri de interactiune dintre oameni. Ea poate fi verbala, scrisa, gestuala, comportamentala sau cognitiva.
    Prin intermediul sau se pot transmite: sentimente, trairi, atitudini etc. care participa la convietuirea oamenilor  printre oameni.
    In cazul copiilor hipoacuzici , aceasta facilitate de a comunica prin intermediul cuvintelor lipseste daca hipoacuzia este din nastere sau dobandita inainte de a invata sa comunice. Demutizarea, in cazul lor se realizeaza de catre un logoped care in colaborare stransa cu parintii vor reusi sa invete hipoacuzicul “limba vorbita”. Desi initial pare ceva de nerealizat, cu toate acestea, un hipoacuzic poate vorbi aproximativ la fel ca si un auzitor.
    Emiterea corecta a fiecarui sunet din alfabetul limbii romane, unirea sunetelor in silabe si mai apoi unirea silabelor in cuvinte este un drum greu dar foarte frumos in cadrul demutizarii. Odata invatat sa emita sunete si apoi cuvinte , hipoacuzicului ii va place sa vorbeasca si drumul spre demutizare devine mai placut . In spatele acestui drum este o munca titanica atat din partea logopedului dar mai ales din partea parintilor. Intr-un proces de demutizare nu este suficienta doar sedinta logopedica, care ar trebui sa fie zilnica , ci si munca de acasa, a copilului hipoacuzic.
    In functie de capacitatea lui de memorare , de cat de mult se munceste cu el, de cat de mult ii place sa vorbeasca, si nu in ultimul rand, de cat de mult este sustinut, copilul hipoacuzic  poate veni la logopedie in vederea demutizarii  timp de 2 pana la 4 ani. De altfel si procesul de demutizare trebuie sa se faca incepand cu varsta de 2 ani si jumatate maxim 4 ani. Dupa aceasta varsta, copilul isi insuseste o anumita doza de incapatinare, o anumita personalitate, un anumit “comportament” exprimativ prin intermediul caruia el comunica cu parintii si de aceea noua metoda de comunicare impusa de logoped i se va parea hipoacuzicului mult mai greu de realizat. La varsta de 3-4 ani ei sunt dornici de a invata , fiind adevarati bureti de captare a informatiei. Cu toate acestea munca ramane  titanica.
    Un lucru foarte important de amintit, vis-a-vis de copilul hipoacuzic, este ca el are un intelect normal si ca demutizarea lui ca si protezarea sunt absolute necesare si realizabile in acelasi timp pentru ca el sa se integreze in societate.
    Odata protezat , copilul va incepe sa auda mici zgomote, chiar daca ele se produc la intensitate inalta. Prima sa reactie va fi sa-si dea jos aparatul, ceva il deranjeaza, apoi va invata sa "auda" si reactia de respingere va disparea in totalitate. Exista posibilitatea ca, initial, acceptarea aparatelor sa se realizeze pe termen scurt       ( cateva ore) dupa care copilul sa ceara sa -si dea jos aparatele pe motiv ca a obosit. Nu-l fortati. Trecerea de la o surzenie totala la un auz fie el si foarte scazut este posibil sa-l oboseasc psihic . Cu cat trece timpul , acceptarea aparatelor auditive se mareste in timp , pana la dorinta hipoacuzicului de a le purta. El singur vi le va cere pentru ca-i place sa auda.
        Din momentul in care a fost protezat si a acceptat   proteza auditiva, se incepe terapia logopedica de demutizare, care ar trebui sa fie zilnica atat la cabinetul logopedic cat si acasa cu parintele in prezenta caruia sta mai mult (mama).
        Un lucru foarte important  pentru demutizarea hipoacuzicului este sa i se vorbeasca tot timpul, tare, clar, fara a se folosi diminutivele si mai ales semnele. Hipoacuzicul  invata prin natura sa se adapteze foarte usor dar mai ales sa citeasca de pe buze. Labiolectura este una din caracteristicile adaptative ale hipoacuzicului care-l ajuta in procesul de demutizare. Din aceste cateva cuvinte despre hipoacuzici si procesul lor de demutizare putem trage o singura concluzie: hipoacuzicul poate si trebuie sa fie ajutat sa se integreze in societate deoarece aceste prezinta un intelect normal iar protezele auditive, precum si implanturile cohleare ii pot reda auzul si, nu in ultimul rand, logopedul ii poate da vorbirea. Asadar hipoacuzicul cu multa rabdare, perseverenta, dar, mai ales munca, este si trebuie sa fie un om al societatii pe care societatea sa-l accepte.
    In incheiere as dori sa ofer cateva sfaturi parintilor pentru ca drumul spre demutizare sa fie mai usor atat pentru copil cat si pentru ei ca parinti:
- sa nu-l rasfatam mai mult decat trebuie , el are intelect normal,
- sa-i vorbim tot timpul calm si clar,
- sa nu-l amenintam  si nici sa nu-i promitem fara a avea posibilitatea de a ne tine de cuvant,
- antrenati–l in a vizita si a invita copii de varsta lui,
- nu-l lasati mult in fata televizorului – e o metoda de a-si omora timpul ,
- incurajati lectura, cititi-i, nu mergeti pe idea ca el nu aude (labiolectura isi va spune cuvantul),
- oferiti-i multe jucarii creative,
- atrageti-l in activitati casnice,
- culcati-l devreme. Copilul hipoacuzic este mult mai solicitat la efort psihic  decat copilul auzitor,
- nu-i permiteti copilului sa fie necivilizat sau obraznic,
- nu-i dati multe dulciuri,
- invatati-l sa fie curat si ordonat.
Aceste cateva sfaturi sunt utile deoarece parintii copilului hipoacuzic au, in genere, tendinta de  a-l alinta si rasfata mult prea mult pe acesta. Sentimentul de mila pe  care-l afisati nu-l ajuta cu nimic . Ajutati-l sa vorbeasca muncind cu el si ducandu-l la logoped. Este cea mai buna dovada ca-l iubiti. Ajutati-l sa se integreze in colectivitate alaturi de  copii  normali.